Centrul de pelerinaj "Sf. Parascheva" Iasi

Rusia

Rusia oficial Federația Rusă, este o țară care se întinde pe un teritoriu vast în Europa și Asia. În timpul Uniunii Sovietice, Rusia era republica dominantă a uniunii. În zilele noastre, Rusia este o țară independentă și un membru cu o mare influență în Comunitatea Statelor Independente.

Rusii au fost un popor medieval care, în conformitate cu cele mai populare teorii, dar neacceptate de toată lumea, și-au luat numele de la clasa nobilimii războinice de origine scandinavă. Rusii au fost predecesorii ai națiunilor belaruse, ruse și ucrainene.

GEOGRAFIA SI CLIMA

Rusia este cea mai rece țară din lume. Temperatura medie anuală este de −5,5 °C (22°F). Pentru comparație, temperatura medie anuală din Islanda este de 1,2 °C (34 °F), iar cea corespunzătoare din Suedia este de 4 °C (39 °F), deși mai trebuie spus că marea varietate a climatelor din Rusia face aceste comparații mai puțin edificatoare.

Cea mai mare parte a țării este formată din câmpii vaste, atât în partea europeană cât și în cea asiatică, aceasta din urmă fiind cunoscută cu numele generic de Siberia. Aceste câmpii sunt, în mod predominant, stepe în sud, iar în nord sunt câmpii acoperite cu păduri și cu tundră pe coasta nordică. Permafrostul (zone din Siberia și Orientul Îndepărtat) ocupă mai mult de jumătate din teritoriul Rusiei. Lanțurile muntoase sunt întâlnite de-a lungul frontierelor de sud, așa cum sunt: Munții Caucaz (cu Muntele Elbrus, 5.633m, cel mai înalt vârf din Rusia și Europa); Munții Altai; Munții Verhoiansk și vulcanii din Peninsula Kamceatka. În zona centrală se află Munții Ural, un lanț muntos care se întinde de la nord la sud și care împarte în mod convențional Eurasia în două continente, cel european și asiatic.

DESPRE LOCAŢIILE ÎN CARE V-AR PLĂCEA SĂ AJUNGEŢI

Căutăm doi colegi - agenți de turism

Centrul de Pelerinaj Sf. Parascheva scoate la concurs două (2) posturi de agent de turism.

Candidatul ideal:
1. Capacitate de lucru în condiții de stres;
2. Aptitudini pentru lucrul în echipă;
3. Absolvent al Facultății de Turism;
4. Limbi străine, cunoștinte operare PC;
5. Seriozitate;
6. Brevet de turism reprezintă un avantaj;
7. Experiența relevantă în ticketing reprezintă un avantaj;
8. Disponibilitate pentru deplasări interne și externe.

+ citeşte în continuare

Jurnalul pelerinului Împărtăşeşte-ne experienţa ta din pelerinaje!

5 Aprilie 2016
Mihail

Aș dori în mod special să spun că sunt foarte mulțumit de prestația Părintelui Roman Gabriel, ghidul care ne-a arătat și alte locuri foarte interesante în afară de cele specificate în îndrumătorul primit înainte de plecarea în pelerinaj, explicând cu lux de amănunte și mult profesionalism la fiecare loc vizitat. În mod personal îi mulțumesc și îl recomand cu căldură și altor grupuri de pelerini.

5 Aprilie 2016
Dumitru

După acest pelerinaj am plecat acasă un alt om, cu altă dorință de viață, cu alte concepții despre viață. Am fost impresionat de părintele Gabriel privind modul de a transmite cunoștințele domniei sale, contrar vârstei este un bun psiholog, orator și foarte bine informat.

5 Aprilie 2016
Maria

“Am plecat în pelerinaj cu o stare mai dificilă. Părintele Gabriel prin comportamentul domniei sale a reușit să-mi transmită o energie pozitivă. În cele 7 zile petrecute împreună am reușit să uit de necazurile mele.”

Subscribe to RSS - Rusia

CENTRUL DE PELERINAJ SFÂNTA PARASCHEVA

Sediul central la Iași

Adresa:     Bd. Stefan cel Mare si Sfant, nr. 14,Iasi - 700064, Romania

Telefon:    0040 232 276 907, 0764 609 006
Mobil:       0040 720 500 543; 0040 786 261 250
Fax:           0040 232 276 867
Email:       centruldepelerinaj@yahoo.co.uk
                   office@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 08 :00 – 16 :00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis

Punct de lucru Piatra Neamţ

Adresa:     Bd. Traian, nr. 3, Langa Spitalul Judetean, Piatra Neamt - 610136, Romania

Telefon:    0040 233 261 610
Mobil:       0040 766 092 248
Fax:           0040 233 261 610
Email:       piatra.neamt@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 09 :00 – 17 :00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis
Sărbători cu cruce roșie: 12:00 – 17:30
 

Date bancare:

OTP Bank
Cont Lei:    RO58OTPV0000000002519498
Cont Euro: RO30OTPV0000000002519517
COD SWIFT: OTPVROBU

CEC BANK
Cont Euro:  RO41CECEIS10C1EUR1027184
Cont Lei: RO68CECEIS1030RON1027133
Sucursala Iasi, Agentia Piata Unirii

Numar brevet de turism: 16421 / 19.04.2010
Numar licenta de turism: 6769 / 2013
Numar polita de asigurare: 45658 emisa de Omniasig, valabila pana la 04.03.2017