Centrul de pelerinaj "Sf. Parascheva" Iasi

Pelerinaj in Tara Vlahilor - Iulie

18 - 23 Iulie 2017
Locul de plecare: 
Iaşi
Nopţi de cazare: 
5
Tip masă: 
Mic dejun
Tip transport: 
Autocar
Servicii incluse: 

- Transport auto clasificat, cu aer condiționat și stație audio;
- cazare în hotel/ pensiune de 2*/ 3*, în camere duble / triple;
- mic dejun;
- însoțitor grup.

Nu sunt incluse in pret: 

- intrările la obiective;
- cheltuielile personale;
- mesele netrecute în program.

Reduceri si suplimente: 

- Supliment camera single (70.00 EUR)
Program: 
Ziua 1: Iași – Bacău – Buzău – Ilfov – București - aproximativ 435 km

06:45 Plecare din orașul Iași pe traseul Bacău – Buzău - București
13:00 În drum spre București vom vizita Mănăstirea Pasărea (Com. Brănești, Ilfov), o legenda susține ca mănăstirea are acest nume după o pasare care a călăuzit pașii ctitorului. O alta poveste, transmisa prin viu grai, afirma ca în timpul slujbei de sfințire a noului locaș, în 1813, o pasare s-a așezat pe Sfânta Evanghelie și nu și-a luat zborul decât după ce sfințirea s-a săvârșit, în timp ce o alta, mult mai “rațională“ precizează ca numele mănăstirii provine de la numărul impresionant de pasări care viețuiau pe marginea lacului Pustnicu, în mijlocul unei păduri falnice, parte din foștii Codri ai Vlasiei.)
14:15 Mănăstirea Cernica, a fost ctitorită în anul 1608 (în timpul domniei lui Radu Șerban) de către marele vornic al lui Mihai Viteazul, Cernica Știrbei și de soția acestuia, Chiajna. Împlinirea menirii acestui lăcaș a fost aceea de a-l fi avut ca stareț între anii 1818-1850 pe cea mai luminoasă și reprezentativă personalitate bisericească a timpului, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. A fost trecut în rândul sfinților în anul 1955, an în care prigoana comunistă împotriva credinței strămoșești cunoștea apogeul. Moaștele Sfântului Calinic de la Cernica se află și în prezent la această mănăstire.
15:30 Catedrala Patriarhala, una dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din tara închinate Sfinților Împărați Constantin și Elena, ctitorie a voievodului Tarii Românești, Constantin Șerban Basarab (1654-1658), a fost sfințită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei și al Întregului Orient, împreuna cu mitropolitul Ștefan al Tarii Românești și cu episcopii de Râmnic și de Buzău.
Închinare la racla cu părticele din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, aduse de la Mănăstirea Kykkos, împreună cu o copie după icoana Maicii Domnului pictata de Sfântul Evanghelist Luca, care se păstrează în mănăstirea cipriota.

Cazare Hotel 2*/3* București.

 

Ziua 2: București – Ruse – Byala – Arbanasi – Veliko Tarnovo - aproximativ 200 km

07:00 Mic dejun.
08:00 – 08:15 – Îmbarcare în mijlocul de transport.
08:15 Ne vom deplasa cu autocarul către Bulgaria și vom trece vama pe la Punctul de Frontiera Giurgiu, continuându-ne călătoria pana la Basarabovo unde vom vizita Mănăstirea și Peștera Sf. Dimitrie Basarabov, locul unde au fost descoperite moaștele Sf. Dimitrie Basarabov, ulterior strămutate la Catedrala Patriarhala din București. Mânăstirea Basarabovo a fost ctitorită de Teodora, fiica domnitorului român Basarab I și soția tarului bulgar Ivan Alexandru.
11:00 Vom continua călătoria către satul Arbanasi, unul din cele mai vechi sate pitorești din tara. Este situat pe un platou de piatra cu același nume, doar la 4 km Nord-Est de orașul Veliko Tarnovo. Cu o monumentala și unica arhitectura renascentista din sec. XVI- XVII a caselor și bisericilor, cu o bogăție deosebita a naturii, Arbanasi este realmente un paradis pentru turiști. 
Vom străbate acest Sat pedestru vizitându-se în intervalul orar 13.00 – 15.30 următoarele obiective:
Biserica cu Hramul Nașterii Domnului (Patrimoniu UNESCO - secolele XV-XVII) este cea mai veche din Arbanasi, iconostasul fiind unul dintre cele mai timpurii exemple de sculptură în lemn din Bulgaria. Picturile din interiorul bisericii acoperă de sus până jos pereții și tavanul cu scene din viața lui Hristos (Patimile, Miracolele).
Mănăstirea Sf. Nicolae (Monastery St. Nikolai), a fost înființată ca parte a campaniei de ascensiune a dinastiei Asen. Acesta a fost jefuita și arsa de mai multe ori în timpul dominației otomane și a fost restaurata în 1833. Multe dintre icoanele din biserica au fost donate de către soldații rusi care au luptat cu Imperiul Otoman in 1878
Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, (Monastery Sf. Mary) se păstrează una din icoanele făcătoare de minuni ale Fecioarei ( Icoana Maicii Domnului cu trei mâini ). Mănăstirea este una dintre mănăstirile împrăștiate în jurul valorii de fosta capitala a Bulgariei, care țin de amintiri dureroase ale invaziei turcilor în Bulgaria.
15:50 Părăsim satul Arbanasi și ne îndreptăm către orașul Veliko Tarnovo, fosta capitala a Bulgariei, care în trecut era cunoscuta ca ''Muntele Athos al Bulgariei'' datorită numărului mare de biserici și mânăstiri pe care le deține.
16:10 Înainte de a ajunge la Cetatea Tsarevets, vom vizita, Biserica "Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia" situata la poalele cetății Tsarevets, a fost construită și pictată în timpul domniei țarului bulgar Ivan Asen al II-lea, în cinstea măreței sale victorii în bătălia de la Klokotnița, din 9 martie 1230 (ziua Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia) asupra despotului Epirului Teodor Comnenul. În biserica Sfinții 40 de Mucenici se găsesc unele dintre cele mai importante monumente epigrafice vechi bulgare – coloanele lui Omurtag, a lui Asen și coloana de graniță din cetatea Rodosto, din timpul domniei hanului Krum. În biserică sunt îngropați țarii Kaloian, Ivan Asen al II-lea, Mihail Şişman, reginele Ana Maria și Irina, Sfântul Sava al sârbilor, precum și mulți alți membri ai familiei regale și ai aristocrației bulgare.
Ajunși la Cetatea Tsarevets ne vom deplasa pedestru către interiorul Cetății și vom vizita în intervalul orar 16:45 – 18:00 următoarele obiective și vom admira o superba priveliște asupra Orașului Veliko Tarnovo:
Catedrala Mitropolitana Adormirea Maicii Domnului, unde pana în anul 1396 au fost păstrate moaștele Sf Filofteia, care a fost originara din Tarnovo, strămutate în prezent la Mănăstirea Curtea de Argeș. În pridvorul ei sunt îngropați mitropoliții Clement, Sofronie și Antim de Tirnovo.
Cetatea Medievala Tsarevets, fortăreața din care, cu aproape un mileniu în urmă, țarii conduceau destinele statului. Cetatea se întinde pe trei coline: Tarevet, Trapezita și Sfeta Gora si este înconjurată de ziduri înalte de 12 metri și groase de pana la 3 metri. Este bine întreținută, iar obiectivele principale au fost restaurate, păstrându-se stilul original. Totul este un imens parc cu o mare încărcătura istorica.
Poziționată pe vârful dealului Cetății Medievale Tsarevets,
Catedrala Patriarhala, urcare pedestra, cu hramul "Înălțarea Domnului", a găzduit pentru o vreme moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva care, se află acum la Iași, moaște care au fost aduse de împăratul Ioan Asan al II-lea de la Epivata.

Cazare Hotel 2*/3* Veliko Tarnovo.

 

Ziua 3: Veliko Tarnovo – Sokolovo – Dryanovo – Donino – Shipka – Stara Zagora – Popovitsa – Izbeglii – Asenovgrad - aproximativ 265 km

07:00 Mic dejun.
08:00 – 08:15 – Îmbarcare în mijlocul de transport.
08:15 Ne deplasam către Mănăstirea Dryanovo (Dryanovo Monastery), în mănăstire se afla unul din principalele cartiere generale al Comitetului Central Revoluționar Bulgar, și aici au locuit adesea Vasil Levski și Gheorghi Izmirliev, vestiți eroi revoluționari bulgari. În curtea mănăstirii exista un monument și un osuar ce comemorează pe cei pieriți în lupta. Tot în curtea mănăstirii se afla amenajat și un muzeu etnografic, în aer liber, în care sunt expuse vechi unelte și tot felul de “echipamente”.
Deplasare pedestra către
Peștera Bacho Kiro, care se afla la câțiva metri de Mănăstirea Dryanovo, formata în canioanele râurilor Andaka și Dryanovska, este prima peșteră electrificată din Bulgaria (1938) și se spune că în ea s-au găsit cele mai vechi urme de viață din Peninsula Balcanică.
 Ne continuam pelerinajul pe traseul: Dryanovo – Donino – Palauzovo – Shipka
11:15 Mănăstirea Shipka, este construită în stilul rusesc - ortodox al secolului 17 și a fost construită din donațiile rușilor și bulgarilor deopotrivă și ridicată tot în memoria ostașilor căzuți în 1877
14:00 Mănăstirea Arapovski (Arapovo Monastery), este singura mănăstire bulgară construită în timpul ocupației otomane. A fost fondată în 1856 în apropierea unui izvor de apă tămăduitoare - Asenovgrad
15:15 Mănăstirea Bachkovo, a fost fondata în 1083 de către comandatul militar bizantin de origine georgiana, Grigorii Bakuriani și fratele acestuia, Abazii. Astăzi, doar osuarul pe doua etaje se mai păstrează de la acea data. Acesta se afla 300m mai la est de complexul actual al mănăstirii. Biserica principala, datând din 1604, este locul unde se păstrează o icoana foarte importanta a Fecioarei Maria - făcătoare de minuni - datând din 1310 (adusa din Georgia)
15:45 Ne îndreptăm către Plovdiv și ne cazam la Hotel. Timp liber.

Cazare Hotel 2*/3* Plovdiv.

 

Ziua 4: Plovdiv – Sofia aproximativ 145 km

07:00 Mic dejun.
08:00 Întâlnire la ora 08:00. Vom începe ziua cu un tur pietonal al Centrului Vechi Plovdiv (o rezervație istorico-arhitecturală cunoscută pentru stilul său, numit Renașterea Bulgărească. Numeroase cafenele, magazine meșteșugărești și de suveniruri se găsesc în această zonă ) și vom poposi aproximativ 5 ore. Vom străbate pedestru aproximativ 3 km și vom vizita Teatrul Antic (singurul teatru antic restaurat și funcțional din Bulgaria. A fost construit în timpul împăratului roman Traian. Pe lângă spectacolele teatrale, a fost folosit și pentru a găzdui lupte de gladiatori), Stadionul Roman (A fost construit la începutul secolului al II-lea, în timpul împăratului Hadrian. Construcția are aproximativ 240 de metri lungime și 50 de metri lățime și putea găzdui 30.000 de spectatori), Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (este cea mai veche biserică ortodoxă din Plovdiv. A fost construită pe ruinele unei cetăți antice din orașul vechi)
14:30 Ne vom deplasa cu autocarul către capitala Bulgariei, Sofia, cazare la Hotel. Timp Liber.

Cazare Hotel 2*/3* Sofia.

 

Ziua 5: Sofia – Ruse – Bucuresti - aproximativ 365 km

07:00 Mic dejun
08:00 Întâlnirea grupului la ora 08:00. Vom începe ziua cu un tur pietonal al capitalei Bulgariei,Sofia, și vom vizita următoarele obiective într-un interval orar 08:30 -13:00 :
Catedrala Mitropolitană Sfântul Nedelea (Cathedral Church Sveta Nedelya) închinare la moaștele Sf. Ștefan Milutin
Biserica Sf. Gheorghe sau denumita și Rotunda (Church St. George Rotunda) din secolul al IV-lea, este cea mai bine conservata clădire antica din Sofia, un model rafinat al arhitecturii bizantine cu cupola în forma de cruce, o strada și clădiri antice, o locuință medievala din secolele XII-XIII, fundații de ziduri etc.
Catedrala Sf. Alexandru Nevski, închinare la o părticică din moaștele Sf. Alexandru Nevski oferite de Biserica Ortodoxa Rusa. Monument ridicat în memoria celor 200 000 de soldați care s-au sacrificat pentru eliberarea Bulgariei în timpul Războiului ruso-turc (1877-1878). În cripta se afla Muzeul de Arta Veche Bulgărească, care păstrează capodopere ale iconografiei bulgare.
Biserica Sf. Sofia (Temple Sveta Sofia), cea mai veche biserică ortodoxă răsăriteană din oraș, care datează de la jumătatea secolului al VI-lea. Acest edificiu de cult a fost construit în timpul domniei împăratului bizantin Iustinian. Sub ocupație musulmană, biserica a funcționat ca moschee, ataşându-i-se niște minarete. În timpul unor cutremure din secolul XIX, unul din minarete a fost complet distrus, iar moscheea abandonată. Lucrările de restaurare au început după 1900, iar în prezent Sf. Sofia este o biserică în cruce cu trei altare.
Biserica Rusa Sf. Nicolae (Temple Sveta Nikolay), se afla mormântul Sf. Ierarh Serfim Sobolev, Făcătorul de Minuni din Sofia
13:15 Plecare spre România, vom trece prin punctul Vamal Ruse – Giurgiu și ne vom caza la Hotel în București

Cazare Hotel 2*/3* București.

 

Ziua 6: Bucuresti – Buzau – Iasi - aproximativ 400 km

08:00 Mic dejun.
09:00 Plecare spre casa cu vizitarea Mănăstirii Rogozu și a Mănăstirii Recea, din județul Vrancea
11:30 Mănăstirea Rogozu, a fost întemeiată pe vremea domnitorului Matei Basarab, în anul 1647, primul nume cunoscut al așezământului monahal fiind acela de „Schitul Poiana Rusului”, deoarece aici se nevoiau călugări ruși, printre care și Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi. În Mănăstirea Rogozu, și-a petrecut ultimii patru ani din viață cunoscutul monah scriitor Paulin Lecca. În memoria sa, în muzeul așezământului monahal, se păstrează mobilierul, câteva dintre cărțile sale și celelalte obiecte din chilia în care acesta a locuit.
12:30 Mănăstirea Recea, a  fost ctitorită, înainte de anul 1685, de către un boier buzoian, clucerul Mănăilă Mărăcineanu, fost mare căpitan al voievodului Țării Românești – Șerban Cantacuzino (1678-1688). Mănăstirea Recea dispune de un muzeu monahal, care cuprinde comorile duhovnicești și artistice ale mănăstirii. În camerele acestuia se afla așezate mai multe obiecte de cult, adunate de-a lungul timpului: icoane vechi de peste doua secole; cărămidă cu inscripția "Antipa monahul. 1877"; Sfânta Evanghelie, din anul 1749; clopotul de 70 de kilograme, donat către mănăstire, în anul 1847; și alte asemenea odoare.
13:15 Continuarea drumului către Iași.

Condiţii de înscriere: 

- copie carte identitate;
- avans 30% din valoarea pelerinajului.

DESPRE LOCAŢIILE ÎN CARE V-AR PLĂCEA SĂ AJUNGEŢI

Pelerinaje 2021

Dragi pelerini,
Dupa anul 2020, plin de incercari din toate punctele de vedere, Centrul Mitropolitan de Pelerinaj Sf. Parascheva din Iasi vine in intampinarea dumneavoastra cu ofertele noastre pentru pelerinajele din anul 2021.
Incepand din luna ianuarie 2021 adaugam zilnic ofetele noastre pentru anul 2021.
+ citeşte în continuare

Jurnalul pelerinului Împărtăşeşte-ne experienţa ta din pelerinaje!

12 Septembrie 2023
Pelerini în Israel, 29 august - 05 septembrie 2023
  • Mulțumim părintelui Cojocaru   care a transformat acest pelerinaj într-o înaltă trăire sufleteasca.
  • Mulțumim bunului Dumnezeu și părintelui Marcel Cojocaru pentru acest pelerinaj în care am pășit pe urmele mintuitorului Cuvintele frumoase ale părintelui au rămas întipărite în suflet
  • Mulțumim bunului Dumnezeu, pentru ajutorul de a vedea Tara Sfânta, părintelui Marcel  Cojocaru pentru dragostea și răbdarea cu care ne-a însoțit si organizatorilor .Fam Roman.
12 Septembrie 2023
Pelerin în Israel, 29 august - 05 septembrie 2023
Dau Slavă lui Dumnezeu pentru acest pelerinaj reușit.
Multumesc din suflet pentru maniera de gestionare a acestui pelerinaj din toate punctele de vedere.
Mii de mulțumiri părinte pentru lecția de istorie, umorul dumneavoastră și că ați împărtășit și nouă din Harul primit de la Domnul nostru Iisus Hristos .Ne revine nouă datoria ca cele văzute, auzite și simțite să le împărtășim aproapelui nostru.
Dumnezeu să ne întărească să ne lăsăm pe noi, și Harul Fiul lui Dumnezeu primit in dar, sa crească intru fiecare, ca nimeni sa nu rămână pe dinafară  si toți să moștenim împărăția lui Dumnezeu.
Am convingerea că majoritatea plecăm mai buni și mai bogati spiritual.
Multă sănătate la toată lumea.
Doamne ajută!
Cu ajutorul lui Dumnezeu, pe data viitoare.
12 Septembrie 2023
Pelerin în Israel, 29 august - 05 septembrie 2023

Mulțumesc Bunului Dumnezeu ca, la cei 77 de ani, mi-a ajutat să-mi împlinesc visul de o viata, acela de a ajunge pe aceste locuri pline de istorie și religiozitate. Mulțumesc părintelui Marcel Cojocaru pentru felul cum ne-a condus în aceste opt zile. M-a impresionat cultura vasta   pe care o poseda și ca este un foarte bun cunoscător al fenomenului Israel. M-a captat prin conținutul explicațiilor dar și prin dictia deosebita și tonalitatea vocii plăcută și atrăgătoare. Valoarea explicațiilor a crescut prin prezentarea părerilor personale despre un anumit fenomen ca și prin glumele presărate. Mulțumesc grupului, și mai ales colegilor de camera, că m-au acceptat asa cum sunt. Dumnezeu sa fie cu noi.

CENTRUL MITROPOLITAN DE PELERINAJ SFÂNTA PARASCHEVA

Sediul central la Iași

Adresa:     Bd. Stefan cel Mare si Sfant, nr. 14,Iasi - 700064, Romania

Telefon:    0040 232 276 907
Fax:           0040 232 276 867
Email:       centruldepelerinaj@yahoo.co.uk
                   office@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 08 :00 – 16 :00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis

 

Punct de lucru Piatra Neamț

Adresa:     Bld. Traian, nr. 3A, lângă Spitalul Județean Piatra Neamț, Neamț, Romania

Telefon:    0040 754 014 062
Email:       piatra.neamt@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 08:00 – 16:00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis
Sărbători cu Cruce Rosie: 12:00 - 16:00
Sărbători legale : închis

 

Date bancare: CENTRUL MITROPOLITAN DE PELERINAJ (pentru plata pelerinajelor):

OTP Bank
Cont Lei:    RO58OTPV0000000002519498
Cont Euro: RO30OTPV0000000002519517
COD SWIFT: OTPVROBU

CEC BANK
Cont Euro:  RO41CECEIS10C1EUR1027184
Cont Lei: RO68CECEIS1030RON1027133
Sucursala Iasi, Agentia Piata Unirii

Date bancare: PROVITUR ROMANIA  (pentru plata ASIGURARILOR MEDICALE)
FUNDATIA PROMOVAREA  SI VALORIZAREA IDENTITATII TURISMULUI DIN ROMANIA “PROVITUR ROMANIA”

OTP BANK Sucursala Stefan cel Mare
LEI:   RO 18 OTPV 000 000 000 1556 135  
COD SWIFT: OTPVROBU

 

Numar brevet de turism: 16421 / 19.04.2010
Numar licenta de turism: 1379/ 06.03.2019
Numar polita de asigurare: OMNIASIG 52888 - valabila pana la data 01.02.2024