Împlinirea a 500 de ani de la strămutarea la veşnicele locaşuri a marelui voievod constituie pentru orice român ce gândeşte şi simte româneşte un prilej binecuvântat de a medita asupra rolului providenţial determinant pe care l-a jucat Ştefan cel Mare şi Sfânt – acest atlet al lui Hristos, în salvarea Ortodoxiei în general, dar şi a celei româneşti şi athonite în special.Sfântul voievod moldovean a creat valori nu numai în Moldova, Muntenia şi Transilvania, ci şi la Athos, şi nu a apărat valori numai în Moldova, Muntenia şi Transilvania, ci şi la Athos. Nu avem date sigure dacă voievodul Ştefan a fost sau nu la Athos, deşi s-au vehiculat afirmaţii cum că anii de pribegie care s-au scurs între uciderea tatălui său şi urcarea sa pe tron i-ar fi petrecut la Mănăstirea Vatopedi din „Grădina Maicii Domnului”. Numeroasele ctitorii şi danii pe care Ştefan cel Mare le-a făcut la Muntele cel cu nume sfânt dovedesc atât adânca sa evlavie faţă de această Meccă a Ortodoxiei, cât şi mărinimia sufletului ce astăzi este în mâna lui Dumnezeu. A zidit la Muntele Athos, unde pericolul otoman ameninţa tot atât de mult ca în ţara sa Moldova.
Mănăstirea Zografu poartă pecetea marelui voievod moldovean, reprezentand cea mai mare ctitorie românească din Athos, cunoscută în documentele vremii ca mănăstirea domniei mele. Ajungând în ruină în secolul XV, a fost rectitorită de către domnul Moldovei aproape integral între anii 1466-1502, astăzi fiind numărată a noua în ierarhia mănăstirilor athonite. Astăzi Mănăstirea Zografu este chinovie bulgărească. Biblioteca conţine 388 de manuscrise în slavonă şi 126 în limba greacă, din care 26 pe pergament. Mai are peste 10 000 de cărţi tipărite, printre care şi în limba romană cu caractere chirilice şi multe documente vechi ce-şi aşteaptă cercetătorii. O altă mănăstire aghiorită ce s-a bucurat de mila domnului moldovean este Mănăstirea Grigoriu. Înfiinţată în prima jumătate a secolului XIV de către cuviosul de origine sârbă, omonim cu stareţul său – Sfântul Grigorie Sinaitul, astăzi este a 17-a în ierarhia lavrelor athonite. Spre sfârşitul secolului XV a fost distrusă şi jefuită de piraţi, iar călugării trecuţi prin ascuţişul sabiei. Mila Sfântului Ştefan se revarsă spre această mănăstire în 1497, când zideşte din temelii biserica şi întreaga incintă, devenind astfel al doilea ctitor al ei.
Daniile ştefaniene sunt continuate de succesorii săi în tron: Bogdan cel Orb, Ştefăniţă-Vodă (1517) şi Alexandru Lăpuşneanu (1553). În prezent, în Mănăstirea Grigoriu, se află încă în stare de funcţionare două corpuri de chilii din partea de sud şi est şi turnul-clopotniţă, construite de Ştefan cel Mare, aşa cum reiese din cele două inscripţii originale fixate în zid. Pe lângă daniile în bani, acestei mănăstiri i-au fost donate şi obiecte de cult. Printre donatorii care au sprijinit Marea Mănăstire Vatopedi – a doua în ordine ierarhică după Marea Lavră, se află şi Ştefan cel Mare şi Sfânt (1472-1496). El a zidit pirgul (turnul de apărare) şi arsanaua cu biserica de pe malul mării. Mănăstirea Sf. Pantelimon sau Russikon a fost ajutată cu danii româneşti în secolele XV-XIX de nenumăraţi domni români, între care se distinge Dreptmăritorul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, care începând cu anul 1502 dădea anual mănăstirii 4 000 aspri.
Numele voievodului moldovean se leagă şi de Mănăstirea Sf. Pavel prin faptul că Sf. Ştefan construieşte aici un aghiazmatar în 1472, iar între anii 1497-1500 renovează biserica şi construieşte un apeduct. Mănăstirea este închinată Sf. Mare Mucenic Gheorghe – patronul militar al Moldovei. Astăzi ocupă locul al 14-lea în ierarhia mănăstirilor aghiorite. Biblioteca mănăstirii deţine 10 000 cărţi, 494 manuscrise şi numeroase documente vechi de danie dintre care unele sunt româneşti.
Acestea ar fi în mare valorile ştiute pe care le-a creat marele Ştefan la Athos şi care au fost salvate până astăzi.
Preluare de pe sfantulmunteathos.wordpress.com
