Mănăstirea Cozia, una dintre cele mai importante ctitorii ale Voievodului Mircea cel Bătrân, a fost zidită între anii 1386-1388, la loc de linişte şi siguranţă, pe Valea Oltului, aproape de Călimăneştii Vâlcii, în apropierea muntelui de unde la acea vreme nu se putea merge mai departe spre Transilvania decât cu piciorul sau cel mult călare. Originea numelui de Cozia aminteşte de cuvântul pecenego-cuman “koz” care înseamnă nucă. În hrisovul domnesc din 20 mai 1388, unde apare şi prima menţiune a toponimului Râmnic, Voievodul Mircea explică actul ctitoririi: “De aceia, am binevoit domnia mea să ridic din temelie o mânăstire în numele sfintei şi de viaţă începătoarei şi nedespărţite Troiţe, dumnezeire nezidită[...] la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia[...]“. Cel care l-a sfătuit pe domnitor să ridice ctitoria de la Cozia pe locul unde se află astăzi, a fost călugărul cărturar Nicodim de la Tismana, “sfetnicul lui Mircea întru cele dumnezeieşti“, cel care a participat la târnosirea bisericii şi al cărui chip este zugrăvit în partea de sud a pronaosului. Vechile fresce au păstrat chipul lui Mircea cel Mare zugrăvit în naos, pe zidul din dreapta, în înfăţişarea sa de ctitor, îmbrăcat în costum de mare cavaler medieval apusean, alături de fiul său, Mihail.
Mircea cel Bătrân a dus aproape trei decenii lupte dure cu adversarii interni și externi pentru pacea și prestigiul Țării Românești. Ziua de 31 ianuarie 1418, atunci când a trecut la cele veșnice, nu a însemnat însă odihnă pentru trupul său obosit de la atâtea bătălii. În spiritul unei vechi tradiţii, acest viteaz domnitor a dorit ca, după moarte, rămăşiţele lui pământeşti să i se odihnească în biserica mare de la Cozia – ctitoria lui cea mai de seamă. În documentul din 1 iunie 1421, după trei ani de la moartea lui Mircea, fiul său Radu Voievod, zice:«Cu râvnă către Dumnezeu, Domnul meu, îndemnat fiind de sfânta şi de viaţă făcătoare Troiţă, am dat această cinstită poruncă după nobleţea inimii mele şi am întărit şi am împuternicit ca să fie de ocină si de ohabă mănăstirii Nucet, mormântul părintelui meu, şi spre veşnica lui pomenire… toate bălţile, începând de la săpatul pe Dunăre, până la Gura Ialomiţei», proprietăţi ale Nucetului pe Olt, adică la Cozia.
Mircea a murit pe la vreo 60 de ani şi a fost îngropat la mănăstirea Cozia.A încetat din viaţă după o glorioasă domnie de 32 de ani, fiind înmormîntat în ziua de 4 februarie 1418, nu la Biserica Domnească din Argeş, unde zăceau înaintaşii săi, «ci la cea mai frumoasă biserică de atunci, ctitoria sa, mănăstirea lui de la Cozia». Locul de odihnă veşnică a lui Mircea, are astăzi înfăţişarea unui sarcofag egiptean, unic între toate mormintele boiereşti şi domneşti din ţara noastră, dar caracteristic pentru forma mormintelor apusene medievale, întrebuinţate obişnuit în secolele XII-XV. Pe mormânt s-a pus o piatră mare care a fost distrusă, mormântul fiind profanat de mai multe ori.Piatra a stat distrusă pe mormântul lui Mircea până în anul 1936 când s-a făcut alta la noi în ţară, cu pisania alcătuită de Nicolae Iorga, având un conţinut mult mai bogat decît cel care există azi pe piatra mormântului. Inscripţia era: «Aici odihneşte binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Mircea, (… urmează titulatura cunoscută) ctitor acestui sfânt locaş. A trecut la cele veşnice la 31 ianuarie 1418». Această piatră a iscat discuţii cu privire la dimensiunea ei şi la conţinutul inscripţiei. După doi ani (în 1938), piatra a fost schimbată, folosindu-se probabil la construcţia scărilor dinspre miazăzi, care urcă la stăreţie. La 15 mai 1938, din iniţiativa Comisiei Monumentelor Istorice, pe mormântul marelui voievod Mircea s-a aşezat actuala piatră funerară, adusă din Bulgaria. Pe această piatră se află următoarea inscripţie: «Aici odihnesc rămăşiţele lui Mircea, Domnul Ţării Româneşti, adormit în anul 1418».
Alături de Mircea cel Bătrân îşi doarme somnul de veci monaha Teofana, mama lui Mihai Viteazul, care a adormit întru Domnul la anul 1605. Dupa asasinarea fiului ei, pe Campia Turzii, doamna s-a calugarit in aceasta manastire, sub numele de Teofana. Intr-un document din acel an (8 noiembrie 1601), doamna spunea: “Eu am luat sfintele rase (chipul monahal) in manastirea sfanta ce se zice Cozia." Peste numai un an, nepotii ei i-au asezat deasupra o lespede funerara, pastrata pana astazi, care poarta urmatoarea inscriptie: “Preastavi roaba Bajia (a raposat roaba lui Dumnezeu) calugarita Teofana, mama raposatului Mihai Voievod si fie-sa, doamna Florica si fiul sau, Nicolae Voda, au nevoit si au scris va dni Io Radu Voievod 1605."
În cei 623 de ani de existenţă, din cauza acţiunii procesului ireversibil al vremii, precum şi a faptului că acest sfânt lăcaş a fost martor al tuturor momentelor istorice din viaţa poporului român, clădirile mănăstirii şi biserica au suferit reparaţii, adăugiri şi multe modificări. Cozia a fost “preînnoită” de Neagoe Basarab (1517), Şerban Cantacuzino, mare ban, şi Constantin Brâncoveanu (1706-1707), când este zugrăvită în naos şi pridvor (1708), pictură originară (1390-1391), conservată în pronaos, parţial în altar şi naos, faţade cu decoruri ilustrând primele influenţe bizantine, cu chenare şi rozase originare traforate în piatră, crucea originară din vârful turlei, bolniţa cu hramul Sfinţii Apostoli, ctitorită de Radu Paisie (1542-1543), paraclisul sudic ctitorit în 1584 de stareţul Amfiloihie, paraclisul de Nord, zidit în 1710 de arhimandritul Ioan de la Hurez, muzeul cu valoroase odăjdii, manuscrise vechi, tipărituri, broderii şi obiecte de cult. În anul 1985 a fost spălată pictura de secol XVIII şi s-a pus în valoare pictura originală din secolul al XIV-lea din pronaos. Cozia nu este o copie după vreo biserică sârbă, ci o variantă a monumentelor din această şcoală (Kruševac, Kalenić, Veluce şi Ra-vanica). De acelaşi tip cu bisericile sârbeşti, Cozia a fost concepută cu mai mult simţ al măsurii şi cu gustul ce caracterizează tradiţia bizantină. În cerdacul lui Mircea a scris Grigore Alexandrescu “Umbra lui Mircea la Cozia“, una din cele mai frumoase poezii ale literaturii româneşti.
Cozia ni se înfăţişează şi astăzi ca o sinteză arhitecturală sud-est europeană din veacul al XIV-lea, o vatră monahală de mare spiritualitate creştină şi una dintre cele mai autentice valori de pa-trimoniu cultural naţional.
Preluare de pe: http://www.revistaclipa.com/5736/2011/05/vitralii/timbru-valcean/manasti... http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-olteniei/mana...