Sufletul aflat în ispită nu trebuie să facă schimbările pentru îndreptare când se află în această stare de nemulţumire, de ciudă şi de mâniere împotriva sa, căci mânia nu cunoaşte măsură şi îl va îndemna să-şi asume schimbări de program care duc la o nouă înfrângere.
Ce înseamnă că, aflându-ne în toiul luptei, nu trebuie să luăm măsuri pentru viitoarea preîntâmpinare a ei?
Se pare că este foarte clar şi că nu necesită lămuriri. Sufletul doritor de curăţie, şi mai ales, cel ce a gustat deja din dulceaţa liniştii lăuntrice, nu poate să nu sufere când se stârnesc în el patimile murdare sau când i se tulbură în vreun fel liniştea lăuntrică. El este atunci, nemulţumit de sine şi se mânie din pricina stării neplăcute în care se află. Dorind să se păzească pe viitor de asemenea situaţii, el trebuie să-şi impună regulile cunoscute pentru respingerea cauzelor acestei stări.
Dar nu trebuie să facă asta în acea stare de nemulţumire, de ciudă şi de mâniere împotriva sa, căci mânia nu cunoaşte măsură şi îl va îndemna să-şi asume pravile atât de aspre, pe care nu va fi în stare să le respecte întocmai şi, ca atare, va trebui să le schimbe. Iar schimbarea este o nouă înfrângere, care nu este deloc neprimejdioasă.
Să lămurim aceasta cu un exemplu. Aţi dormit o oră în plus; din această pricină simţiţi slăbiciune şi răceală, şi o instabilitate a gândurilor. Vă este ciudă, cu atât mai mult, cu cât aţi pierdut, dormind, şi ora rugăciunii sau vreo slujbă de la biserică. Cauza somnului în plus a fost faptul că aţi mâncat mai mult ca de obicei, şi asta fiindcă înainte de masă a venit cineva şi v-a distras atenţia, iar apoi aţi mâncat cât aţi vrut, fără să vă daţi seama. Judecând cele întâmplate, înciudată, vă impuneti să nu primiţi pe nimeni, la masă să vi se servească un singur fel de mâncare, ori comandaţi mâncare uscată, ori decideţi să dormiţi nu pe pat, ci şezând în fotoliu. Dispoziţiile sunt date, şi patul este scos din cameră. În ziua următoare, cineva vine și este refuzat. Vi se spune că este cutare sau cutare, o persoană importantă cu care negreşit trebuia să vă vedeţi. Vă e ciudă, dar nu puteţi da înapoi. A venit ora mesei. Aţi mâncat ceva. Simţiţi că masa a fost sărăcăcioasă şi vă pare rău că bucătăreasa nu v-a încălcat dispoziţia şi că nu a pregătit un fel de mâncare în plus. În sfârşit, e vremea culcării. Vă aşezaţi în fotoliu, moţăiţi, dar nu dormiţi. Aşa trece mult timp... Aţi adormit, în sfârşit, dar vă treziţi repede. Până în zori mai este mult, dar nu puteţi dormi, deşi aţi avea nevoie să mai dormiţi. Trece aşa o oră, două. Trebuie să vă sculaţi. Vă sculaţi; în cap totul e nebulos, vă dor şalele, picioarele abia mai umblă, mâinile nu vă mai ascultă. Vi se pare că sunteţi bolnavă. Porunciţi să vi se aducă patul şi, comandând un prânz gustos, vă culcaţi. Săturându-vă de somn, mâncați copios la o oră târzie; seara, îi primiţi pe toţi şi vorbiţi mult, vrute şi nevrute. Iată până unde aţi ajuns! Şi care-i cauza? Cauza constă în faptul că nu aţi început la timp să preveniţi căderea.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, 2012, pp. 121-122)
Preluat de pe www.doxologia.ro
