Sfanta Cuvioasa PARASCHEVA | Centrul de pelerinaj Sf. Parascheva

Viaţa

Tatăl Sfintei Parascheva se numea Nichita. Nu cunoaştem numele mamei ei. Aceştia au avut încă un fiu, viitorul Sfânt Eftimie Izvorâtorul de Mir, episcopul Maditelor, oraş din Tracia răsăriteană, aproape de strâmtoarea Dardanele. Unii spun că tatăl lor a murit devreme şi astfel au rămas orfani. Mama lor l-a dus pe Sfântul Eftimie de tânăr într-o mănăstire din Constantinopol unde s-a nevoit 30 de ani ducându-i-se vestea de mare ascet şi sfânt. Pentru aceasta, episcopul de Perinthos l-a hirotonit diacon. Mai târziu a fost hirotonit preot şi, în cele din urmă, episcop de Madit. Viaţa sfântă şi faptele sale l-au făcut cunoscut şi împăratului Vasile al II-lea (976-1025) care a venit în Matid şi l-a vizitat.
Binecuvântata mamă a Sfintei Parascheva s-a ocupat de creşterea ei. A hrănit-o cu frica şi dragostea faţă de Dumnezeu, potrivit poruncilor Domnului. Mergea împreună cu mama ei în mod regulat la biserică, asculta şi cerceta Legea lui Dumnezeu şi căuta să o îndeplinească. Este caracteristic faptul care s-a întâmplat când a mers la biserică, la vârsta de 10 ani, şi a auzit citindu-se Evanghelia zilei. Aceasta se referea la dialogul dintre tânărul bogat şi Mântuitorul. Vinde-ţi averea ta şi o dă la săraci şi urmează Mie, a zis Domnul tânărului bogat, care voia să moştenească împărăţia lui Dumnezeu. Pentru mine vorbeşte, a zis micuţa Parascheva, ca oarecând Sfântul Antonie care a auzit aceeaşi Evanghelie. Şi, ieşind din biserică, a dat hainele sale primei fete sărace pe care a întâlnit-o şi s-a îmbrăcat cu hainele ei rupte. Aceasta o făcea deseori. Îşi împărţea hainele copiilor săraci şi mâncarea o dădea la copiii din şcoală.

Îşi dă crucea de pomană

Într-o zi, pe când mergea împreună cu îngrijitoarea ei, a întâlnit o fetiţă îmbrăcată cu haine rupte. I-a fost milă de ea şi a vrut să o ajute, însă deoarece nu avea la ea bani se pregătea să-i ofere crucea din aur pe care o purta la gât. Îngrijitoarea ei a încercat să o împiedice spunând, că nu este bine să-şi dea de pomană crucea. Parascheva a răspuns: Crucea ne-a învăţat să fim milostivi, şi cum este posibil ca bijuteria mea scumpă să nu poată fi folosită drept milostenie şi mângâiere pentru această fată săracă căreia nu i se potriveşte atâta lipsă şi sărăcie într-o societate care Îl are pe Hristos drept stăpân?!. Putea să fie indiferentă la sărăcie? Imediat i-a dat crucea fetiţei care, după prima clipă de surprindere, lăcrimând a binecuvântat cu vorbe emoţionante pe binefăcătoarea sa.
Altădată, într-o iarnă foarte rece, şi-a dăruit paltonul unor copii care sufereau de frig pe stradă.

Cerută în căsătorie

Această mare virtute sufletească a Paraschevei era reflectată şi pe faţa ei tânără deoarece sufletul luminează faţa şi o face foarte frumoasă. Prin urmare, Parascheva a fost cerută în căsătorie de tineri bogaţi care aveau o stare socială importantă şi înalte dregătorii, însă ea a refuzat propunerile lor. Părinţii ei, pentru a o impresiona, îi spuneau că cea mai mare dorinţă a lor este ca să o aşeze la casa sa înainte ca ei să moară, deoarece nu voiau ca ea să rămână orfană şi neprotejată. Parascheva, însă, răspundea: Tatăl Ceresc trăieşte, le vede şi le ocroteşte pe toate. Când cineva crede şi trăieşte conform sfaturilor şi poruncilor Lui, cum ar putea să rămână orfan? De ce vă gândiţi la moartea voastră? Zilele omului sunt în mâna lui Dumnezeu. Sunteţi în floarea vârstei şi tu, mamă, pari a fi o soră de-a mea mai mare. Prietenelor ei care o îndemnau să se căsătorească pe motiv că ce se va alege de marea ei bogăţie, Parascheva le arăta pe săraci şi pe copiii suferinzi şi le spunea: Există oare atâta bogăţie încât să ajungă să acopere toate nevoile şi lipsurile atâtor fiinţe nefericite?.

Prima vizită la Constantinopol

Deoarece o dorinţă sfântă s-a aprins în inima ei şi nu-i mai putea rezista, a plecat de acasă la Constantinopol fără să fie observată de părinţi, de slujitori şi de rude. După ce a văzut toate locurile binecuvântate pe care le avea atunci Constantinopolul, adică multe biserici şi moaştele multor sfinţi şi după ce a primit sfaturi şi binecuvântări de la bărbaţii sfinţi care se găseau acolo, a plecat în Calcedon.

În Calcedon

Calcedon (actualul Kadiköy) se găseşte în Golful Bosforului, alături de Constantinopol. A fost sediul Sinodului IV Ecumenic.
Aici, după ce s-a închinat în biserica şi la moaştele Sfintei Muceniţe Eftimia, a plecat pe jos ca o cerşetoare în Heracleea Pontului. Între timp, părinţii ei au căutat-o peste tot şi au trimis oameni în multe locuri, însă fără rezultat.
În alte surse se afirmă că părinţii Sfintei Parascheva au murit înainte ca ea să plece de acasă.

În Heracleea Pontului

Heracleea Pontului sau Onoriados a fost întemediată în anul 550 î.Hr. Se mai numeşte şi Heracleea Pontică. Prima menţiune despre acest oraş se păstrează din anul 431, de la Sinodul III Ecumenic din Efes. Această episcopie a fost desfiinţată la sfârşitul secolul XIV. Numele ei actual este Eregni.
În Heracleea, Cuvioasa a găsit o biserică a Maicii Domnului şi a rămas în ea timp de cinci ani de zile, practicând toate nevoinţele, ca: şederea în picioare de toată noaptea, posturi, suspine, lacrimi şi doliu permanent. Cine ar putea să descrie aşternutul ei care era direct pe pământ, smerenia sa, inima ei curată?!

În Ierusalim

Sfânta avea o mare dorinţă de a merga la Ierusalim pentru a se închina la Locurile Sfinte şi a rugat fierbinte pe Hristos şi pe Prea Sfânta Sa Maică să o învrednicească să facă acest lucru. Rugăciunea i-a fost auzită în urma multelor virtuţi pe care le-a deprins în biserica Maicii Domnului. Prin rânduiala lui Dumnezeu, s-au găsit unii creştini care au luat-o împreună cu ei la Ierusalim. După ce s-a închinat la Locurile Sfinte, a mers în pustiul Iordanului şi s-a oprit la o mănăstire de maici. Nu este uşor a descrie câte ispite i-a adus acolo diavolul şi prin câte nevoinţe l-a înfruntat, învingându-l. Băutura ei era numai apă şi aceasta foarte puţină. Ca aşternut folosea o rogojină, avea o singură haină şi aceasta veche şi ruptă. Cântarea pe care o înălţa Domnului şi rugăciunea erau neîncetat pe buzele ei. Culmea virtuţilor ei erau înfrânarea şi smerenia. Se străduia să trăiască precum a trăit şi Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Ilie -Înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos - şi Sfânta Maria Egipteanca vieţuitoare în această regiune timp 47 de ani. S-a hotărât să rămână în pustiul Iordanului unde gustase cele mai alese bucurii duhovniceşti.
Într-o noapte, priveghind ca de obicei în rugăciune şi asceză cu mâinile ridicate către cer, a văzut un înger luminat sub formă de tânăr, care a venit alături de ea şi i-a zis: Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău pământului - pentru că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce - iar sufletul tău se va duce în cer alături de Mirele tău pe care L-ai iubit mai mult decât pe părinţi, pe rude şi toate bunurile din lume. Şi-a dat seama că este o vedenie dumnezeiască şi s-a bucurat mult pentru că se va despărţi de pământ şi va pleca la cer.

A doua vizită la Constantinopol

După această poruncă sfântă părăseşte pustia iubită şi, la vârsta de 25 de ani, se întoarce în Constantinopol. Aici se închină în măreaţa biserică Sfânta Sofia, în biserica Maicii Domnului din Vlaherne şi la alte locuri de închinare. În faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Vlaherne îngenunchează, ridică mâinile şi vărsând multe lacrimi se roagă: Stăpâna mea Prea Sfântă, pe tine sprijin întreaga mea viaţă, în tine mi-am pus nădejdea. Nu îndepărta pe săraca roaba ta, nu mă ocoli pe mine, păcătoasa. De mică am iubit pe Fiul tău şi Dumnezeul meu. Tu cunoşti slăbiciunea firii omeneşti şi greşelile mele. Nu am altă nădejde. Tu eşti păzitoarea întregii mele vieţi. În pustiu pe tine te-am avut ajutor şi acum, când m-am întors în lume, fii iarăşi ajutorul meu. Pentru aceasta, rămâi alături de mine şi-mi fii povăţuitoare şi călăuzitoare până la sfârşitul vieţii mele.

În Kallicrateia

După ce s-a rugat şi a primit multe binecuvântări, a pornit pe drumul de întoarcere spre casă, bolnavă şi sfârşită. Starea i-a fost înrăutăţită şi mai mult de o furtună în timpul căreia era în pericol de a se scufunda cu vaporul. Marinarii încercau cu greu să ajungă la un ţărm potrivit. Când Parascheva a simţit pericolul a strigat kalhv kravtei (...) şi de atunci, conform tradiţiei, acel loc s-a numit până astăzi Kallicrateia.
Kallicrateia, numită actualmente Mir Marsinan, este situată la ţărmul Golfului Athira (Büyük Çekmeçe), în partea de Sud-Est a Traciei. Aici se găsea monumentul şi biserica Sfintei Parascheva. Mai târziu, biserica a fost transformată în moschee. În 1980 a fost dărâmată şi în locul ei s-a construit o moschee nouă.
Conform unei mărturii, Sfânta Parascheva a ajuns în Epivata unde a întemeiat o obşte care se ocupa cu îngrijirea săracilor, a îngrijit de biserică şi a ajutat pe cei suferinzi, pe văduve, pe orfani, pe bătrâni şi pe toţi care erau în nevoi. Conform altei mărturii, mai demnă de luat în seamă, a venit în Kallicrateia din Tracia răsăriteană şi a îngrijit biserica Sfinţilor Apostoli. A petrecut aici doi ani, străină şi necunoscută de nimeni.

Plecarea la Domnul a Sfintei Parascheva

La vârsta de numai 27 de ani şi-a dat sfântul suflet în mâinile Domnului pe Care L-a iubit din copilărie. Trupul ei a fost înmormântat aproape de mare.
Au trecut mulţi ani. Localnicii au uitat-o pe străina care se nevoise şi îngrijise de biserica lor. Însă, Dumnezeu, Care-i slăveşte pe cei ce-L iubesc pe El, nu a uitat-o. După mulţi ani, marea a aruncat pe ţărmul Kallicratiei trupul neînsufleţit al unui marinar. Acesta mirosea foarte urât şi nimeni nu îndrăznea să treacă prin locul acela. Pe aproape, se nevoia un călugăr stâlpnic care se ruga zi şi noapte. Nemaisuferind mirosul greu, monahul a coborât de pe stâlp şi a rugat câţiva localnici să îngroape acel trup. În momentul în care săpau au găsit în pământ un trup nealterat. S-au mirat, însă fiind oameni simpli, nu au dat importanţă acestui fapt şi au aruncat trupul greu mirositor al marinarului în aceeaşi groapă şi au acoperit amândouă trupurile. Totul a fost dat uitării.
Un om evlavios din sat, pe nume Gheorghe, iubitor de Hristos, se ruga acasă ore în şir în timpul nopţii. Odată, înspre zori, a adormit puţin, şi a visat o tânără îmbrăcată în alb ca o împărăteasă, şezând pe un tron strălucit, înconjurată de multe cete de ostaşi luminaţi. Când el a văzut aceasta, s-a înspăimântat şi a căzut la pământ, neîndrăznind să privească la strălucirea şi frumuseţea lor. Unul dintre ostaşii strălucitor îmbrăcaţi l-a prins de mână, l-a ridicat şi i-a zis: Gheorghe, de ce aţi nesocotit trupul Cuvioasei Parascheva? Luaţi-l repede şi puneţi-l într-un sicriu strălucitor pentru că Împăratul Cerului a slăvit-o în cer şi vrea să o mărească şi pe pamânt. Şi împărăteasa îmbrăcată în alb i-a zis: Luaţi repede moaştele mele şi le puneţi într-un loc de cinste, pentru că nu pot să suport mirosul acestui om. De asemenea, i-a descoperit locul unde era înmormântată, numele şi locul ei de origine.
În aceeaşi seară, o altă femeie binecuvântată din sat, evlavioasa Eftimia a avut în somn aceeaşi vedenie. Dimineaţa, amândoi au povestit aceste vedenii consătenilor. Toţi au alergat la mormânt şi au găsit trupul nestricat al Cuvioasei răspândind o bună mireasmă şi făcând multe minuni atunci când l-au mutat cu sobor de preoţi şi credincioşi în biserica Sfinţilor Apostoli din Kallicrateia. Unii cercetători spun că sfintele moaşte au rămas la Epivat aproximativ 200 de ani, iar nu în Kallicrateia. Minunile care au urmat atât în acel sat, cât şi în celelalte sate de unde au fost aduşi bolnavi aici, dovedesc sfinţenia ei. Erau vindecaţi tot felul de bolnavi, infirmi şi demonizaţi. Sfintele ei moaşte au devenit un izvor de vindecări. Nenumăraţi credincioşi veneau zilnic să sărute sfintele moaşte şi să o roage pe Cuvioasa Parascheva să mijlocească la Dumnezeu pentru izbăvirea lor.
După aproximativ 200 de ani moaştele Sfintei Parascheva au fost mutate la Târnovo - capitala Imperiului vlaho-bulgar.

Aducerea Sf. Moaşte în Bulgaria
Aducerea Sf. Moaşte în Serbia
Aducerea Sf. Moaşte la Constantinopol
Aducerea Sf. Moaşte la Iaşi

Aducerea Sf. Moaşte în Bulgaria

Imperiul Româno-Bulgar a fost întemeiat în 1186, de către fraţii Petru şi Asan. În 1185, aceştia Petru şi Asan au organizat o răscoală împotriva dominaţiei bizantine şi au declarat oraşul Târnovo drept capitală a celui de-al doilea Imperiu Bulgar. Pentru mai mult de 200 de ani (1185-1393) oraşul a fost centrul politic, administrativ şi cultural al Imperiului Medieval.
Oraşul era situat pe dealurile Tzarevetz şi Trapezitza şi de-a lungul râului Yantra, la poalele dealului Momina Krepost (Prima Cetate) şi pe muntele Sveta Gora (Lemnul Sfânt). Succesorii lor au fost Ioan Caloian şi Ioan Asan al II-lea (1218-1241). Ei au întemeiat o Biserică naţională independentă. Patriarhia de Târnovo a fost recunoscută de Patriarhul Niceei (sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice) şi de către ceilalţi patriarhi ortodocşi.
Ioan Asan al II-lea a ajuns stăpânitor peste Macedonia, Muntele Athos, Tesalonic, Tesalia, Trivalia (Serbia) şi Dalmaţia.Primea tribut de la cruciaţii care cuceriseră Constantinopolul. Iniţial, el făcuse alianţă împotriva lor, însă din 1235 s-a aliat cu ei.
În 1238 a strămutat moaştele Sfintei Parascheva din biserica Sf. Apostoli din Kallicrateia, la Târnovo capitala sa şi reşedinţa noului patriarh al bulgarilor.
Cercetătorii afirmă că această strămutare s-a făcut în ziua de 14 octombrie, care va deveni ziua de pomenire a Sfintei Parascheva.
Ioan Asan al II-lea a ieşit în întâmpinarea moaştelor la 4 km distanţă de Târnovo, împreună cu mama sa Elena, soţia sa Ana şi cu Patriarhul Vasile de Târnovo, cu demnitari şi credincioşi.
Moaştele au fost aşezate în biserica ţarilor cu hramul Maicii Domnului (conform Patriarhului Eftimie de Târnovo). Hristo Popov afirmă că au fost aşezate în biserica Sveta Petka, alţii în biserica Sfinţii 40 de Mucenici. În scurt timp, Sfânta Parascheva a devenit foarte iubită şi cinstită de bulgari.

Probabil că acum s-a scris o slujbă a Sfintei Parascheva, care a pătruns şi la noi (Mineiele de la Râmnic, Ediţia 1776).
La 17 iulie 1393 sultanul Baiazid atacă Târnovo, în timpul Ţarului Ioan Şişman şi al Patriarhului Eftimie. Preoţii sunt izgoniţi din biserici. Comandantul turc al cetăţii a ucis în biserică 110 din cei mai importanţi cetăţeni şi boieri bulgari. Catedrala Înălţarea Domnului este transformată în moschee, palatele din Târnovo sunt incendiate. Patriarhul Eftimie s-a mutat în biserica Sf. Petru şi Pavel. Mai târziu a fost surghiunit de turci în Macedonia (conform Grigorie Ţamblac) sau s-a retras spre Sud.
În acelaşi an, 1393, moaştele sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani.
Grigore Ţamblac, biograf al Sfintei Parascheva, într-un Panegiric ţinut între 1422-1428 în Serbia, a amintit şi despre mutarea sfintelor ei moaşte, cu încuviinţarea sultanului Baiazid. Acest Panegiric a fost tradus de Episcopul Melchisedec Ştefănescu al Romanului, care traducând liber a greşit, înlocuind pe ţarul bulgar Straţimir cu Mircea cel Bătrân. De aici unii au tras în mod eronat concluzia că moaştele au fost aduse în Nordul Dunării.
Arhimandritul Iustin Popovici afirmăcă, după cucerirea oraşului Târnovo de către Baiazid, moaştele Sfintei Parascheva au fost duse în Vlahia (la o notă explicativă de la subsolul paginii se menţionează oraşul Vidin), apoi la Brusa.

Aducerea Sf. Moaşte în Serbia

Arhimandritul Iustin Popovici afirmă că, după cucerirea oraşului Târnovo, de către Baiazid, moaştele Sfintei Parascheva au fost duse în Vlahia (se menţionează oraşul Vidin) apoi la Brusa.
După lupta de la Nicopole din 1396, Bulgaria devine parte din Imperiul Otoman. Moaştele Sfintei Parascheva îşi continuă peregrinările. Din Vidin ajung la Belgrad - Serbia în anul 1398 datorită ţarinei Miliţa, care le-a cerut de la Sultanul Baiazid. Aceasta le-a aşezat în biserica ridicată de ea în cinstea Sfintei Parascheva.
Această biserică a fost distrusă de turci şi pe temeliile ei - conform unei tradiţii - a fost zidită actuala biserică a Sfintei Parascheva (vezi Dusan Ivancevic, Beogradska tvrdava i njene svetinje, Belgrad 1970, p. 127).
Există însă şi opinia conform căreia atunci când moaştele Sfintei Parascheva se aflau la Brusa, regele sârb Ştefan Lazaravici a fost pârât la sultanul Baiazid datorită relaţiilor sale prieteneşti cu regele maghiar. Aceasta l-a deranjat pe sultan. Ţarina Miliţa, din iniţiativă proprie, cu binecuvântarea Patriarhului a trimis la haremul sultanului Baiazid pe cea mai mică fiică a ei, Olivera, în anul 1389, după lupta de la Cosovo, unde fusese ucis soţul ei, ţarul Lazăr (vezi Istorijia srpske Pravoslavne crkve sa narodnom Istorijom knjga I, Belgrad 1966, p. 49). În această situaţie dificilă soacra lui Baiazid, Miliţa, porneşte pe lungul drum către Ser unde îşi avea atunci reşedinţa Baiazid. Acolo a întâlnit-o şi pe văduva lui Ougliesa Marniavcevici mort în lupta cu turcii de la râul Mariţa, în 1371. Aceasta a vorbit cu Baiazid şi au ajuns la înţelegere. În plus, Baiazid a întrebat-o pe soacra sa ce dar ar vrea de la el. Miliţa l-a rugat să-i dea moaştele Sfintei Parascheva. Sultanul a zâmbit şi a zid: De ce nu ceri ceva mai de preţ, în locul unor oase uscate şi nemişcătoare?.
Acesta i-a dăruit sfintele moaşte fără să bănuiască importanţa şi valoarea lor pentru evlavioasa ţarină şi pentru poporul său. Astfel, ţarina MIliţa a luat sfintele moaşte şi le-a aşezat în biserica palatului (lui Lazăr) la Kruşevaţ. Fiul ei, Ştefan Lazarevici, după lupta de la Ankara (1402) la întoarcerea din Constantinopol a luat titlul de Despot. Împăratul maghiar Sigismund i-a dăruit Belgradul, Matsvansk şi Valievo. Astfel, el a mutat moaştele Sfintei Parascheva din Kruşevaţ la Belgrad (vezi Dusan Kasic, Sveta Petka i Njena Kapela, Belgrad 1987, p. 7).

În acest timp s-a scris o slujbă a Sfintei în limba sârbă, care a pătruns şi la noi, în Antologhionul de la Neamţ - 1825, în Mineele lui Neonil - 1845-1846 şi în Mineiele Mitropolitului Andrei Şaguna - 1855.
După aducerea sfintelor moaşte în Serbia unii au considerat-o pe Sfânta Parascheva de origine sârbă, concepţie întâlnită şi la noi în Antologhionul slav de la 1643, în Mineiele ulterioare şi în Vieţile Sfinţilor ale lui Dosoftei.

Aducerea Sf. Moaşte la Constantinopol

În 1521 sultanul Suleiman Magnificul cucereşte Belgradul. Mulţi dintre locuitori sunt duşi la Constantinopol. Biserica principală este transformată în geamie, iar obiectele preţioase, jefuite. Moaştele Sfintei Parascheva sunt duse la Constantinopol, împreună cu moaştele ţariţei Teofana şi sunt aşezate în palatul sultanului. Faptul că se săvârşeau multe minuni a provocat teama turcilor.
Scarlat Vizantios spune că sultanul a pretins Patriarhului Ecumenic 12.000 de ducaţi pentru a-i da moaştele Sfintei Parascheva, altfel existând pericolul de a le distruge.
După ce patriarhul a luat de la sultan moaştele Sfintei Parascheva, le-a aşezat în biserica Panmakaristos - sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. Mănăstirea Panmakaristos, din iniţiativa primului patriarh de după cucerirea Constantinopolului, Ghenadie Scolarul (1454 - 1456), a fost sediu al Patriarhiei Ecumenice timp de 130 de ani.
După transformarea acestei biserici în moscheie, moaştele au fost duse în biserica Vlah Serai (1586), în biserica Sfântul Dumitru de la Xiloporta (1597) şi în biserica Sfântul Gheorghe din Fanar - reşedinţa Patriarhiei Ecumenice (1601).

Aducerea Sf. Moaşte la Iaşi

După căderea Constantinopolului sub turci (1453) pentru Patriarhia Ecumenică începe o perioadă foarte dificilă. Popoarele ortodoxe din Balcani sunt sub stăpânirea turcilor, plătind tributuri mari.
Datoriile Patriarhiei cresc necontenit.
În această perioadă, în Moldova domneşte Vasile Lupu (1634-1653). În cursul domniei lui, Biserica Ortodoxăde aici a ajuns la o mare strălucire.
Aşa cum făcuseră şi înaintaşii săi, Vasile Lupu a ajutat Sfintele Locuri, achitând datoriile Patriarhiei de Ierusalim. De asemenea, a achitat şi datoriile Patriarhiei Ecumenice, în mai multe rânduri.
În luna mai 1641 Patriarhul Partenie al Constantinopolului împreunăcu membrii Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice semnau un act de mulţumire către Vasile Lupu pentru ajutorul acordat până atunci, hotărând ca moaştele Sfintei Parascheva să-i fie date în semn de mulţumire faţă de dânsul şi de sfinţirea ţării lui.
Partenie cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Constantinopolului, Roma cea Nouă, şi Patriarh Ecumenic.
(...) Pentru binefacerile şi făgăduielile făcute de bunăvoia lui, cu îndemnul lui Dumnezeu, ale prea strălucitului şi prea cucernicului Domn aceluia, Smerenia Noastră împreună cu Sfântul Sinod cel desăvârşit din jurul Nostru, (...)negăsind nimic altceva vrednic şi cuviincios pentru a mulţumi acelui prea cucernic şi întru toate prea ortodox Domn ca semn de mulţumire faţă de dânsul şi de sfinţirea ţării lui,(...)' decât a se da Sfintele Moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea Nouă(...).
De aici se înţelege că până în luna mai 1641 Vasile Lupu plătise o mare parte din datoriile Patriarhiei şi că promite să achite în continuare restul.
În biblioteca Sfântului Mormânt din Constantinopol se păstrează mai multe documente relative la momentul aducerii sfintelor moaşte:
a). Tomul sinodicesc şi patriarhicesc, menţionat mai sus, în care sunt amintite şi condiţiile lui Vasile Lupu;
b). Originalul hrisovului lui Vasile Lupu din 20 august 1641 în care se vorbeşte despre datoriile Patriarhiei Ecumenice şi condiţiile puse de domnitor Patriarhiei pentru ca şi în continuare să o poată ajuta (ierarhii moldoveni să nu mai plătească dări pentru fiecare credincios scaunului ecumenic, să fie pomeniţi morţii şi viii pe care îi va indica Vasile Lupu în toate bisericile din cuprinsul Patriarhiei Ecumenice etc.);
c). Alte acte domneşti şi patriarhiceşti referitoare la achitarea datoriilor Patriarhiei Ecumenice de către domnitorul moldovean.
Conform Stelian Metzulescu, Vasile Lupu a primit permisiunea de a lua moaştele de la sultanul Murad al IV-lea (1622-1640). Darurile date de el pentru transportarea acestora până la Iaşi au fost primite de sultanul Ibrahim I (1640-1648).
Moaştele Sfintei Parascheva au fost aduse la Iaşi în 13 iunie 1641, însoţite de trei ierarhi greci, de un Kapugi-Başa şi ostaşi. Până la Galaţi au venit cu o corabie. La Iaşi au fost întâmpinate de Vasile Lupu şi familia sa, de Mitropolitul Varlaam, de alţi episcopi moldoveni, de stareţi, preoţi şi mulţi credincioşi.
Sfintele moaşte au fost aşezate în biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi.

INSCRIPŢIA DE LA NIŞA UNDE AU STAT MOAŞTELE SFINTEI PARASCHEVA

Cu voinţa Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu lucrarea Sfântului şi de ViaţăFăcătorului Duh, al lui Dumnezeu cel Doxologit şi Prea Închinat întru Sfânta cea de o fiinţă şi nedespărţităTreime. Evlaviosul şi iubitorul de Hristos, Domnul Ioan Vasile Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnitor al Ţării Moldovei. Fiind râvnitor şi apărător al Sfintei credinţe răsăritene, s-a sârguit cu mare osârdie şi cu un dor prea mare, după economia dumnezeiască şi a adus de la Constantinopol aceste prea cinstite moaşte ale Sfintei şi Cuvioasei Maicii noastre Parascheva Târnăveanca, ce se cheamă Piatka. Aceasta a fost a treia strămutare a ei (în realitate, a fost a patra n.n.). Iar aceste Sfinte şi Cinstite moaşte le-a trimis lui Prea Sfântul şi Prea Fericitul şi ecumenicul Patriarh Kir Partenie cu tot bunul sfat şi cu buna voinţăa toată Biserica. Şi a trimis aceastăcomoară prin trei Prea Fericiţi Mitropoliţi: Kir Ioanichie al Heracleei, Kir Partenie al Adrianopolei şi Kir Teofan al Paleopatrei, în zilele Prea Sfinţitului Arhiepiscop Kir Varlaam Mitropolitul Sucevei şi a toatăŢara Moldovei.
Pe care (moaşte) evlaviosul şi iubitorul de Hristos Domnul nostru Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domnitor al Ţării Moldovei, le-a primit cu toatăcinstea şi cu toatădragostea mai mult decât pe un mărgăritar preţios şi cu bunănorocire le-a pus aici în nou zidita de el bisericăa Sfinţilor Trei Ierarhi şi Mari dascăli ecumenici: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Hrisostom şi le-a păstrat spre cinstea şi slava unuia Dumnezeu Celui închinat în Treime pentru nesfârşitele rugi ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva spre iertarea păcatelor lui şi tot prea luminatului său neam. În anul de la zidirea lumii 7149 şi în al optulea an al domniei sale, iunie 13 (1641). În acelaşi an s-a născut domnitorului nostru prea doritul său fiu Ioan Ştefan Voievod căruia dă-i Doamne zile îndelungate şi ani mulţi. Amin (conform Pr. Scarlat Porcescu Mitropolia Moldovei şi Sucevei.).

În 1884 încep lucrările de restaurare a bisericii Trei Ierarhi, conduse de Lecomte de Nohy. În 1888 moaştele sunt mutate în sala gotică, într-un raclă de lemn, îmbrăcată cu argint şi cu un capac care se încuia. Era acoperită cu un acoperământ din stofă. În noaptea dintre 26 şi 27 decembrie 1888 paraclisul a luat foc de la lumânarea din sfeşnicul de lângă raclă. Incendiul a fost observat a doua zi dimineaţă de către elevii de la Şcoala Normală de la Mănăstire. După ce au intrat în Paraclis cu toţii au observat că datorită temperaturii ridicate s-a topit sticla de la tablourile ctitorilor care erau atârnate pe un perete iar policandrul era înfierbântat până aproape de topire chiar dacă era situat la o mare distanţă de centrul incendiului şi anume locul unde se aflau sfintele moaşte.
Sfintele moaşte au fost neatinse de incendiu.
La faţa locului s-au prezentat Mitropolitul Varlaam şi oficialităţile oraşului, printre care prefectul Leon Negruţi şi procurorul general care au întocmit un proces verbal pentru a confirma minunea salvării în mod minunat a Sfintelor moaşte. În 28 decembrie a poposit la Trei Ierarhi şi Theodor Rosseti, preşedintele Consiliului de Miniştri.
Într-o scrisoare din 7 ianuarie 1889 adresată de un prieten episcopului Melchisedec Ştefănescu al Romanului, aflăm că a ars toată lemnăria sicriului, de la pereţi până la hainele Sfintei. Capacul s-a lăsat pe corpul Sfintei şi flăcările au cuprins capacul, care se vede foarte ars, dar netopit. Focul a mistuit şi partea de dedesubt a raclei şi a ajuns la o salteluţă umplută cu bumbac, pe care sta corpul Sfintei. Această salteluţă se vede arsă la partea de dedesubt până la bumbac, care este pârlit puţin. Chiar dacă jăratecul stătea pe hainele Cuvioasei Parascheva, aceastea nici măcar nu miroseau a fum. Peceţile de ceară de la veşmintele ei (care proveneau din timpul lui Vasile Lupu) nu se topiseră.
Ridicate din jar, Sfintele moaşte au fost puse în racla din lemn în care au fost aduse iniţial din Constantinopol, şi aşezate în altarul aceleeaşi capele, care nu fusese cuprins de incendiu. După puţin timp, au fost mutate în Catedrala mitropolitană, recent construită, unde se află până astăzi Actualmente Sfintele moaşte sunt depuse într-o raclă nouă, din lemn de chiparos, acoperită cu argint, donată de Lupu Botez din Fălticeni şi de alţi credincioşi.

Generalizarea cultului Sfintei Parascheva
în Biserica Ortodoxă Română

Deoarece sărbătoarea Sfintei Parascheva din 14 octombrie nu era trecută în rândul sărbătorilor cu cruce roşie, (mai importante) decât regional, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în data de 28 februarie 1955 a hotărât generalizarea cultului Sfintei Parascheva în Biserica Română. Cu ocazia hramului din 14 octombrie a aceluiaşi an această hotărâre a fost făcută cunoscută şi altor Biserici Ortodoxe surori.
La hram a participat un mare sobor de arhierei: Mitropolitul Grigorie de Leningrad şi Novgorod, Mitropolitul Sofronie de Târnovo, Mitropolitul Sebastian al Moldovei şi Sucevei, Episcopul Paladie de Volânia şi Episcopii români Antim, Chesarie, Teofil şi Valerian.