Ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea şi ai răscumpărat pe om. Ţie deci, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin şi-Ţi mulţumesc foarte pentru Darurile cele mari ce ai facut şi le faci tuturor făpturilor Tale.
Inima mi se bucură şi se desfătează când stau şi cuget cum că numai Tu Însuţi esti Dumnezeu Atotsfânt, Atotînţelept, Atotputernic, Necuprins, încit nici o bunătate şi nici o mărire nu-Ţi lipseşte. Tu eşti Unul Dumnezeu în Trei Feţe: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevarat şi Te mărturisesc şi Te măresc, Ţie mă închin şi-Ţi servesc pururea, cu toată inima şi cu toată puterea.
O, Părinte Sfinte, îndură-Te de noi! O, Binecuvântat Fiu al lui Dumnezeu, mântuieşte-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-mi Darul şi acoperământul Tau!
Mult îndurate Stapâne, rogu-Te, să uiţi păcatele mele cele multe, după mulţimea îndurărilor Tale. Mulţumesc din toată inima pentru bunătăţile ce-mi trimiţi în toate zilele, mai vârtos însa pentru rabdarea Ta cea mare, ca nu m-ai pedepsit dupa mulţimea păcatelor mele, ci astepţi căinţa mea, ca un Iertator, Atotbun şi îndurat.
Doamne Iisuse Hristoase, dă-mi Darul, ca să petrec bine li creştineşte în această săptamână şi să nu mai păcătuiesc Ţie, nici cu cugetarea, nici cu cuvântul nici cu fapta întru slava si cinstea Învierii Tale celei de-a treia zi şi a venirii Duhului Tău Celui Sfânt asupra Apostolilor.
Îndeosebi mă rog pentru ajutorul Tău, Prea Bunule Stăpâne, ca să mă cunosc pe mine, să mă căiesc de păcatele mele şi să mă îndreptez cu mărturisirea; iar în ora morţii să fiu aflat pregătit, cuminecat şi cu inima curată, şi să fiu aflat demn de Împărăţia Ta cea veşnică. Amin.
|