|
Informatii generale
Regiune muntoasa din estul Romaniei, in Carpatii Orientali (altitudinea maxima Masivul Ceahlau, 1.907 m), se afla la circa 400 km de Bucuresti.
Intensa viata monahala ortodoxa din regiunea Neamt, i-a adus numele de Muntele Athos al Romaniei - cu cea mai mare densitate de manastiri si schituri pe km 2 din tara.
In Neamt au trait cativa dintre cei mai cunoscuti monahi si pustnici din patericul romanesc, ca Sf. Teodora de la Sihla (sec. XVII -lea), Sf. Paisie Velicicovski (sec. XVIII), Sf. Ioan Iacob de la Neamt, Parintele Paisie Olaru sau Parintele Cleopa.
Obiective turistice si de pelerinaj
Piatra Neamt - resedinta judetului si unul dintre cele mai frumoase orase ale Moldovei. Aici se afla ruinele Curtii Domnesti, construita in timpul domniei lui Stefan cel Mare si Sfant, in 1491.
Targu Neamt - oras ce dateaza din secolul al XV-lea. Obiective principale: Cetatea Neamtului, ridicata in secolul al XIV-lea, in vremea voievodului Petru Musat si Casa Memoriala „Ion Creanga” din Humulesti.
Manastirea Bistrita, aflata la 7 km de Piatra Neamt, este ctitoria a patru mari voievozi: Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Petru Rares si Alexandru Lapusneanu. Manastirea adaposteste Icoana facatoare de minuni a Sfintei Ana.
Manastirea Neamt, situata la 15 km de Targu Neamt, cel mai important centru artistic, cultural si religios al Moldovei medievale, pastreaza cea mai mare biblioteca manastireasca din tara. Biserica a fost ctitorita in timpul domniei lui Stefan cel Mare si Sfant (1497) si adaposteste moastele sfantului necunoscut, mormantul Sf. Paisie Velicicovski si o impresionanta cripta cu oasele calugarilor ce au vietuit aici.
De la Manastirea Neamt se pot face drumetii la Schitul Vovidenia, Schitul Pocrov, Schitul Icoana, Schitul Carbuna.
Manastirea Agapia, ctitorita in sec. al XVII-lea de hatmanul Gavriil, este cunoscuta pentru pictura realizata de Nicolae Grigorescu in 1858. Comunitatea monahala numara in prezent peste 500 de monahii, fiind cea mai mare din Europa. Casa Memoriala „Alexandru Vlahuta”, mormantul parintelui Nicodim Mandita, muzeul, atelierul de covoare si o drumetie la Schitul Agapia Veche fac din Agapia unul dintre cele mai cautate locuri de pelerinaj din Neamt.
Manastirea Varatec, ctitoria Maicii Olimpiada, din secolul al XVIII-lea, are aproximativ 500 de monahii. In cadrul muzeului manastirii sunt expuse icoane, manuscrise, tapiterii de mare valoare. Aici se afla mormantul Veronicai Micle.
Manastirea Sihastria, 20 km de Targu Neamt, este mai putin importanta din punct de vedere istoric - biserica actuala a fost construita in 1824 – a devenit insa centrul monahismului romanesc datorita marilor duhovnici care au trait aici si au fost exemple de sfintenie in timpul perioadei comuniste si in perioada imediat urmatoare Revolutiei din decembrie 1989: Pr. Paisie Olaru si, mai ales, Pr. Ilie Cleopa. Multimile de credinciosi care veneau spre Sihastria din toate colturile Romaniei, doar pentru a-l asculta pe Pr. Cleopa, au dat, cu siguranta, o noua dimensiune pelerinajului.
Manastirea Secu, situata la 17 km de Targu Neamt, a fost construita in anul 1602. In 1821, in timpul Eteriei, aici au fost ucisi patrioti romani si greci de catre turci, iar manastirea a fost incendiata.
Manastirea Horaita – ctitorie a Arhimandritului Ermoghene Buhus (sec. XIX), pe locul unei mai vechi asezari monahicesti, (sec. XVII), i se mai spune si „catedrala muntilor”, datorita impunatoarei biserici din piatra, cu ziduri grase si cu amvon central.
Manastirea Durau, aflata in statiunea montana omonima, a fost ctitorita in secolul al XVII-lea. Biserica a fost pictata de Nicolae Tonitza, folosind o tehnica unica in fresca bisericeasca: pictura in ceara.
Centrul Cultural Pastoral „Daniil Sihastrul”, institutie bisericeasca, aflata in incinta manastirii Durau, dispune de spatii de cazare si masa si pentru organizarea de conferinte si reuniuni oficiale.
De la Durau, statiune montana cu facilitati pentru practicarea sporturilor de iarna, puteti urca la Cascada Duruitoarea sau puteti face drumetii pe Muntele Ceahlau - cel mai inalt din Moldova, pe varful caruia se afla Manastirea Schimbarea la Fata – ctitoria I.P.S. Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei. De la Durau, va puteti indrepta spre Lacul Rosu, trecand pe langa Lacul Izvorul Muntelui si prin impresionantele Chei ale Bicazului. Veti putea vizita, de asemenea, ruinele Palatului Cnezilor, de langa Durau (sec. al XVII-lea), iar in satul Grumazesti, la 10 km de Targu Neamt, veti putea admira sculpturi traditionale in lemn (iconostase, mobila bisericeasca, mobila sculptata).
Manifestari importante:
Sarbatoarea Schimbarii la Fata, 6 august - Hramul Manastirii de pe Muntele Cehlau
Sarbatoarea Sf. Teodora de la Sihla, 7 august - Hramul Manastirii Sihla
Inaltarea Domnului – Hramul Manastirii Neamt
www.ici.ro/romania
Harta Romaniei
|