Prin osteneala reprezentantilor Centrului de Pelerinaj al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, multime de crestini traieste, an de an, bucuria unica a impartasirii de sfintenia pe care Dumnezeu a revarsat-o din plin asupra locurilor unde alesii Sai au vietuit si I-au slujit. Nici acest an n-a fost o exceptie. Timp de o saptamană un grup de 36 de pelerini ,de cele mai diferite varste, profesii si conditii sociale au sarbatorit Invierea Domnului in Grecia, departe de casa, dar aproape de sfintenia unor locuri a căror importanta pentru spiritualitatea ortodoxă de pretutindeni este, de multa vreme, cu neputinta de tagaduit.
Cea dintai zi de calatorie
“Binecuvânteaza, Doamne, pe robii Tăi care, lasandu-si in urma grijile si poverile, vor face aceasta calatorie pentru folosul sufletului lor si slava numelui Tau. Binecuvânteaza-i pe cei care se vor osteni sa-Ti fie mai aproape si sa raspunda cu mai multa dragoste chemarii Tale. Si intoarce-i luminati, tamaduiti si macar cu un pas mai aproape de caile Tale.”
Parintele insotitor, unul din reprezentantii Centrului de Pelerinaj, care le va fi oamenilor calauza si indrumator pe tot parcursul acestui pelerinaj, rosteste rugaciunea de calatorie, in tacerea solemna si oarecum nelinistita cu care pelerinii intampina clipele premergatoare plecarii.
Sfantul Ioan de la Rila
Dimineata zilei de Joi din Saptamâna Patimilor ii aduce pe pelerini in curtea celei mai impresionante manastiri din Bulgaria, anume manastirea “Sfantului Ioan de la Rila”. Candva, aici se aflau aproape trei mii de ostaşi ai lui Hristos, monahi ravnitori şi sporiti in virtuti. Astazi au mai rămas doar sapte.
Culmile de un albastriu inchis, de smarald, ale muntilor acoperiti de brazi se intind ca niste fortarete care stau de veacuri, neinduplecate, de paza la hotarul dintre lume si locasul Domnului.
Bulgaria ramane, incet-incet, in urma. Ceturile se spulbera si, dincolo de negura lor pururea prevestitoare de rele, razele jucause ale soarelui fac cu ochiul campurilor, brazilor si mărilor si vestesc ca deja Grecia este aproape...
Sfarsit de pamant si inceput de cer
Manastirile zidite pe stâncile Marilor Meteore marturisesc si ele vesnicia in fata celor care se mai indoiesc inca de adevarul ei. E drept ca unele din ele seamana mai degraba a muzee decat a locase vii de inchinaciune si nevointa, dar aceasta nu-i decat o impresie fugara, care se spulbera de indata la Russanou, cea de-a sasea manastire meteorita, unde vietuiesc paisprezece monahii si unde pelerinii romani poposesc pentru a lua parte la marea slujba a Prohodului Domnului.
Desi nu-i chiar usor de ajuns pana aici, mica bisericuta in care se savarseste randuiala zilnica a slujbelor e cu totul neincapatoare pentru multimea de credinciosi veniti sa se alature vietuitoarelor manastirii si sa cante, impreuna cu dansele, Prohodul.
Inăuntru ard doar cateva candele si lumanari. Slujba decurge lin, cantarea monahiilor este smerita si simpla, dar atat de inaltatoare, incat credinciosii prezenti nu indraznesc nici sa se clinteasca din loc.
'Cu moartea pe moarte calcand...'
Praznicul Invierii e acum mai aproape ca oricand. Sambata Mare ii gaseste pe pelerinii nostri indreptandu-se in graba spre Evia, a doua insula a tarii, ca marime, dupa Creta. Aici vor fi multe de vazut. Cel dintai loc de popas va fi biserica parohiala din oraselul Prokopi, unde se afla, in prezent, moastele Sfantului Ioan Rusul. Nimeni nu poate ramane rece in fata moastelor Sfantului, usor innegrite de focul in care au fost azvarlite, candva, de necredinciosi, foc in care nu au ars. Sfantul ia parte din plin la viata oamenilor, alearga fara preget in ajutorul bolnavilor, sarmanilor, obiditilor care-i cer, cu lacrimi, rugaciunile si mijlocirea. Ba uneori se spune ca racla este goala - Sfântul nici nu mai asteapta ca lumea sa vina la dansul, ci porneste el insusi in lume...
Drumurile, serpuind printre culmi muntoase si impadurite, duc, alături de marea ce se intinde cat vezi cu ochii, spre manastirea „Cuviosul David”, unde pelerinii nostri vor ramane pentru a sarbatori Sfânta Înviere. Aici a trait si s-a ostenit pentru Domnul si pentru manastirea pe care a refacut-o si a inaltat-o, dandu-i neasemuita frumusete de astazi, parintele recunoscut ca unul din cei mai mari sfinti ai zilelor noastre, fericitul Iakov Tsalikis. Mormantul său este chiar in curte. In Sfantul Altar se află racla cu capul Cuviosului David, cu ajutorul şi rugăciunile căruia parintele Iacov implinea, inca din timpul vietii, minuni nenumarate.
Ajunsi aici, credinciosii sunt deja coplesiti de febrila asteptare a slujbei Invierii. Toată lumea e fie in curte, fie in biserica, fie prin împrejurimi. Nimeni nu se gandeste la odihna.
La ora doisprezece, clopotele explodeaza. Artificiile tasnesc spre slava cerului si trosnesc asurzitor. Dar mai puternic decat ele rasuna, din toate piepturile, cantarea 'Hristos a inviat!'.
Sfantul Nectarie de la Eghina
Periplul in lumea sfintilor Domnului a continuat cu o vizită la biserica manastirii Makrimalis, unde se află moaştele Sfantului Partenie de Lampsakos, tamaduitor de boli grele, si mai ales de cancer.
Următoarea destinaţie a pelerinajului a fost manastirea Kato Xenia, in a carei obste se nevoiesc si doua monahii de origine romana. În această mănăstire se află Braul Maicii Domnului.
Moastele Sfantului Grigorie Palama si ale Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, ambii din Tesalonic, sfanta Filoteia, ocrotitoarea Atenei, ale carei moaste sunt adapostite de Catedrala Arhiepiscopala a orasului, moastele Sfantului Arsenie Capadocianul, aflate la manastirea Suroti de langa Tesalonic, ca si mormantul cuviosului parinte Paisie Aghioritul - iata alte cateva destinatii deosebit de importante pe care credincioşii le asteapta cu aceeaşi binecuvantata nerabdare.
Ultimul popas al pelerinajului a fost insula Eghina, locul unde se afla o parte din moaştele Sfântului Nectarie, trăitor în secolul al XIX-lea, episcop de Pentapole, binecunoscut în întreaga Ortodoxie ca mare vindecător şi taumaturg. In impunatoarea biserica noua se gaseste mana Sfantului, iar mai sus, in mica bisericuta mai veche a manastirii, capul.
Sfantul ii intampina cu bratele deschise pe pelerinii veniti de atat de departe pentru a se bucura de o farama din dragostea lui, pecetluind in felul acesta, pentru totdeauna, prietenia tainica dintre dansul si poporul care-l cinsteste.
In loc de epilog
Pelerinajul s-a sfarsit, dar urmele sale nu s-au sters, caldura harului mângâind încă sufletele celor care au luat parte la această călătorie sfântă.
E drept, oamenii vor fi si pe mai departe oameni, cu neputinte, pacate si caderi. Dar, daca fie si numai amintirea bucuriei dumnezeiesti trăite langa sfinti ne va intari, in vreme de necaz, de incercare si poate chiar de infrângere, acesta va fi un semn singur ca intreaga calatorie a fost cu adevarat spre folosul sufletului şi spre slava lui Dumnezeu Celui laudat prin sfintii Sai.
Sorina Munteanu
Participant la Pelerinaj (2006)
|